VOGLIA ‘E PACE

Traduzione di Giovanna Pignataro e Daniele Sanzone

‘O viento s’arrobb e voce de criature

e ppo’ ‘e fa vulà miezz’ ‘e frasche e ‘e fronne

‘ell’ arberi viecchi, cu grosse radici,

ca sanno senti’ ‘e ccose ca dici

acccussì p’ e sussurrà, cchiù ‘nfunn ancor

fin ad arrivà addò ro munno sbatt o cor.

 

Si nu criatur’ ride, ride pure ‘o Core

e subet’ sponta miezz’o prato nu ciore.

Si nu criatur’ è allero, ‘o Core è cuntento

e nascen farfalle ch’abballan’ c’o viento.

 

Ma, ‘e vvote, ‘e surrisi addeventano lacrime:

ca scenneno, cavere e pesante,

facenn mal ‘a ‘na Terra ca appaurata, tremma

a vedè ‘a morte ca s’inserta c’a vita.

Ossezia, Israele, Iraq, Palestina...

Miezz’ a bomme e scuppette ‘a morte cammina,

purtanneso appriess’ ceceni, afghani

e nu sacc’ chine ‘e criature africani!

Bumbardan’, sparan’ e parlan ‘e pace,

a ‘o Core do munno ‘sta cosa nun piace:

“Si cu ll’ odio e ‘a violenza ‘ata regnere ‘a Terra,

nun dicite bucìe: chiammatela ‘uerra!

‘A pace è nu surris, è man rind a mano,

durmì a suonn chin , guardà luntano

e sotto a nu cielo senza nuvole vedè

‘e sette culure ‘ell’arcobaleno.

Sulo se l’ammore saje dà

‘o viento cu nu surriso, pò allora purtà

All’arberi viecchi e a ‘e radici lloro

‘e voce je suonn’ d’e criature felici!”

                                              Elio Giacone